istoric despre asigurari

ISTORIC AL ASIGURARILOR
1.1. Primele notiuni de asigurare
Dezvoltarea societatii este marcata de efortul si stradania oamenilor pentru propria lor propasire si pentru propria lor aparare în fata unor evenimente care le pot periclita existenta si devenirea.
Viata oamenilor nu este întotdeauna senina. Indiferent câta grija se acorda evitarii problemelor sau protejarii bunurilor niciodata, nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele evenimente negative (calamitati ale naturii, accidente, pierderea sau micsorarea capacitatii de munca în urma unor boli sau a batrânetii) implica traume psihice sau pierderi financiare semnificative.
Cu toate acestea, oamenii doresc sa se bucure de propriile lor locuinte, sa-si conduca autoturismele, sa zboare cu avionul, sa navigheze fara sa se teama de potentialele probleme care pot aparea. Asigurarea a aparut din nevoia de protectie a omului în fata unor pericole si pentru gasirea solutiilor adecvate de înlaturare a lor.
Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite înca în antichitate si dateaza de circa 6500 de ani. Mestesugarii taietori de piatra din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivitatii.
Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antica înteleptul legislator Solon a obligat societatile politice si mestesugaresti sa constituie un fond comun alimentat prin cotizatii lunare, destinat sa repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaste.
In Babilon, Fenicia si în alte tari stravechi, membrii caravanelor se constituiau în asociatii, suportând în comun pagubele din jafuri si de alta natura suportate de unii dintre ei în timpul transportului.
In Roma antica s-a constituit o asociatie de înmormântare pe baza unui Regulament al Colegiului funerar din Lavinium care functiona pe baza unor cotizatii de înscriere si a unor plati periodice. Membrii asociatiei aveau astfel asigurate, la deces un rug si un mormânt.
Unele forme ale asigurarii de bunuri sunt cunoscute înca din orânduirea sclavagista, sub diferite forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încarcaturii pentru salvarea expeditiei aflata în pericol ( cauzat de naufragiu, furtuna, esuare, etc.) erau repartizate în mod proportional, fiind suportate de toti participantii la expeditie, pe principiul avariei comune. Aceste principii au fost cuprinse în legislatia maritima a insulei Rhodos înca din anul 916 înainte de Christos si se mentin pâna în zilele noastre. Au fost codificate în colectia de reguli York-Anvers elaborata în anul 1890 si a fost modificata în anii 1924 si 1950.
Alte surse documentare ne ofera si alte aspecte din istoria asigurarilor, astfel cele mai vechi asociatii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodarii care acopereau, pe principiul reciprocitatii, daunele din pierderile de animale. Primele operatiuni de asigurare maritima au aparut în porturile italiene în sec al XIV.
O forma de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine aparut în Franta în sec al XVII-lea si raspândit apoi în Olanda, Anglia si Germania. Sistemul era bazat pe principiul asigurarilor de viata dar participantii primeau în locul sumelor asigurate rente viagere.
In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare împotriva riscurilor de foc si apa a carei functionare se baza pe plata unor cotizatii anuale. Asigurarea împotriva riscului de grindina a fost introdusa pentru prima data în Scotia la finele secolului al XVIII-lea.
In anul 1832, Albert Masius a întemeiat la Leipzig, prima mare societate germana de asigurari pentru vite, bazata pe principiul mutualitatii.
Dezvoltarea traficului de calatori pe calea ferata a condus la aparitia în Anglia a primei societati de asigurare specializata în acest domeniu, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Asigurarea maritima si asigurarea împotriva riscului de incendiu a fost marcata de înfiintarea la Trieste, în anul 1822, a societatii Assienda Assiguratrice, societate care a functionat si pe teritoriul României dupa anul 1830.
Asigurarea de raspundere civila a fost instituita si practicata pentru prima data în Franta si se referea la acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai si trasuri. Asigurarea s-a extins si la raspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajatilor ori tertelor persoane.
In Statele Unite ale Americii sectorul asigurarilor a fost dominat de societatile de asigurare engleze. In anul 1852, din initiativa lui Benjamin Franklin a luat fiinta Societatea pentru asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu - Philadelphia Contributionship. Elizur Wright a creat mai multe întreprinderi de asigurari americane si a sustinut legiferarea controlului statului asupra societatilor de asigurari; a contribuit la elaborarea unei metode de calcul corecte a rezervei de prime la asigurarile de viata si a unor tabele corespunzatoare, necesare în practica asigurarilor de viata.
La începutul secolului trecut existau în lume 30 de societati de asigurari, respectiv 14 în Anglia, 5 în Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franta si câte una în Olanda, Elvetia si Austro-Ungaria. In anul 1900 erau în jur de 1272 de societati de asigurare iar în anul 1969 activau în jur de 9700 de case si societati de asigurare în 71 de tari. Aceste societati de asigurare activau 2676 în domeniul asigurarilor de viata, 6036 în domeniul asigurarilor de bunuri iar 962 de societati practicau tot felul de asigurari.
1.2. Asigurarile în România - aparitie si dezvoltare
Primele forme de asigurare se întâlnesc înca înainte de secolul al XIX-lea, respectiv un fel de întrajutorare reciproca a membrilor aceleiasi comune la decesul vitelor denumita în limbajul vremii Hopsa. Astfel, în cazul accidentarii unei vite, aceasta era taiata iar carnea era împartita între locuitorii din aceeasi comuna, fiecare platind o suma de bani pentru parte ce-i revenea. In felul acesta proprietarul sinistrat îsi acoperea în totalitate sau în parte paguba suferita
Breslele din Transilvania, înfiintate în secolul al XIV-lea au fost primele organizatii care au practicat o forma de asigurare pe principiul mutualitatii si întrajutorarii. Aceasta se referea la asigurari de viata si potrivit clauzelor fiecare membru era obligat s plateasca o taxa de înscriere iar apoi cotizatii periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare pentru membrii saraci ai breslei, precum si pentru plata de ajutoare pentru familia decedatului atunci când acestia ramâneau fara mijloace de trai.
In timp au luat fiinta si s-au dezvoltat asociatii pentru stingerea incendiilor care functionau cu aportul si în favoarea mai multor comune învecinate. Se mentioneaza, astfel, o Casa de incendii organizata la Brasov în anul 1744. Principiul de functionare era cel al crearii unui fond comun prin contributia trimestriala a fiecarui membru al Casei, din care se despagubea cel care suferea de pe urma unui incendiu.[/b]